Oxygen Finance este parte a echipei de profesioniști Imobiliare.ro Finance, unul dintre cei mai mari și respectați brokeri de credite din România, a cărui poveste se întinde pe parcursul a peste 11 ani de experiență în soluții de creditare, devenind astfel un punct de referință și un ghid de încredere în alegerea și obținerea celui mai potrivit credit.
Îți oferim sprijin complet pentru a obține cele mai bune condiții.
Analizăm toate opțiunile și ți le prezentăm pe cele mai potrivite.
Ne ocupăm de toate documentele necesare pentru aprobare.
Clarificăm fiecare detaliu al contractului de credit pentru ca tu să decizi informat.
De-a lungul timpului, echipa noastră extinsă a instrumentat cu succes peste 60.000 de dosare de credit, iar in prezent colaborăm cu 25 de bănci și instituții financiare partenere pentru a oferi clienților noștri acces la cele mai bune soluții de finanțare din piață. La nivel național, ne bazăm pe o rețea solidă de peste 200 de brokeri, dedicați să sprijine fiecare client în obținerea finanțării pentru realizarea proiectelor proprii. Prin profesionalism, transparență, dedicare și o abordare orientată spre client, ne bucurăm să afirmăm că am reușit să construim relații de încredere pe termen lung cu clienții noștri. Astfel, am devenit partenerul de bază pentru cei care își doresc să facă alegeri responsabile și informate când vine vorba de accesarea unui credit.
Serviciile brokerilor de credite pe teritoriul României sunt complet gratuite pentru clienți, conform OUG 52/2016, deoarece brokerii sunt remunerați de bănci pentru intermedierea creditelor. Astfel, tu te bucuri de consultanță specializată de creditare, ai acces la cele mai bune oferte din piață, beneficiezi de o analiză personalizată și compararea ofertelor din piață și ai parte de sprijin pe tot parcursul procesului pâna la semnarea contractului de credit, totul, fără costuri din partea ta.